Țigări de contrabandă de aproape 100.000 lei au fost descoperite pe raza localităților Vicovu de Sus și Costileva. Doi vicoveni sunt cercetați penal pentru contrabandă în formă agravantă


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au depistat din nou colete cu țigări de contrabandă în apropierea frontierei cu Ucraina. În cursul zilei de 9 iunie, au fost găsite țigări de contrabandă, în valoare totală de aproape 100.000 lei, pe raza localităților Vicovu de Sus și Costileva.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, la Vicovu de Sus polițiștii au găsit într-o anexă gospodărească mai multe colete în care se aflau țigări de provenienţă ucraineană.

Baxurile au fost transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, iar în urma inventarierii s-a constatat ca acestea conțin 6.000 pachete de ţigări de diferite mărci.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 70.200 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cei doi proprietari ai imobilului sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa precizează că în celălalt caz, este vorba despre mai multe colete cu țigări descoperite în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Costileva.

Coletele conțineau cantitatea de 1.990 de pachete cu țigări, în valoare totală de 23.283 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerii la răspundere a acestora, precizează Poroch Serițan.


Intră acum și în grupul de